Skip to main content

Ce nu tratezi la timp devine mai grav – sedintele la dentist

Mersul la dentist este poate ceea ce nu ar trebuie sa uitam niciodata, ca o lista de responsabilitati pe care sa le avem anual. Asta ca o rutina pentru a preveni anumite boli. Insa, exista si nevoia de a repeta o astfel de vizita pentru a trata, daca este cazul, acele probleme care efectiv iti strica imaginea si nu numai.

Se spune ca ce nu tratezi la timp nu mai tratezi la fel de usor. Asta pentru ca o data ce o problema se agraveaza totul devine mai complicat. Spre exemplu stiai ca un dinte este o structura vie? Este o mare greseala sa ii extragem nervul pentru ca altfel sansele ca un dinte sa mai ramana viabil sunt mici, chiar si cand este plombat spre exemplu. Asta inseamna sa se macereze, sa se rupa, sa aiba mai multe sanse de a se pierde i n adevaratul sens al cuvantului.

Problemele dentare sunt, din pacate, printre cele mai uzuale cand vine vorba de tineri. Avem o educatie precara din acest punct de vedere. Culmea, preferam sa nu ne infruntam teama de medic si durerea de moment pentru a avea marele castig pe termen lung. Dar aceste lucruri sunt pe cale sa se schimbe, nu-i asa? O gluma spune ca ai avut doua sanse in viata sa iti pastrezi dintii curati, impecabili, sanatosi, cand ai avut dintii de lapte si mai apoi cei permanenti. Acum ar cam fi timpul sa platesti pentru ei.

Desi cele mai comune probleme sunt legate de carii si de tratarea acestora nu este exclus sa ai nevoie de tratament parodontoza la varste inaintate. Avem si aici o problema, ce tine de problemele celor in varsta. Poate ca nu cei mai batrani dintre ei, dar la varsta a doua spre exemplu intervine nevoia de a trata dintii. Unii se gandesc ce rost mai are si de ce ar face asta, ceea ce duce la probleme tot mai grave. Sunt stereotipuri care ar trebui sa dispara, pentru nevoia de a ne mentine sanatosi.

Stiai ca zambetul este primul lucru pe care il observi la o persoana? Stiai ca asta face ca imaginea ta sa fie sau nu una schimbata? Dar fara sa gandesti superficial trebuie sa tii cont de faptul ca ai o nevoie din punct de vedere al sanatatii, al igienii orale de ingrijire. Asa ca trateaza la timp pentru a preveni nevoia de a avea la un moment dat dinti falsi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *