Ne cerem scuze prea mult. Ne cerem scuze cand de fapt nu o simtim, cand nu stim ce altceva sa spunem, cand credem ca asta trebuie sa facem si mai ales atunci cand nu ar trebui sa facem asta, dar ne cerem scuze oricum pentru ca a pastra pacea cu cineva este mai usor decat a incepe razboiul.
Spunem ca ne pare rau cand cineva intra in noi, spunem ca ne pare rau usii atunci cand ne izbim in ea, chiar daca nu este fiinta sa ne poata auzi si sa ne inteleaga, spunem ca ne pare rau atunci cand ne certam cu un prieten, chiar daca stim amandoi la fel de bine ca el este cel care a gresit; ne cerem scuze pentru orice si pentru nimic, in fiecare zi si pentru totdeauna.
Dar odata ce crestem, realizam ca de fapt de cele mai multe ori ne cerem scuze pentru lucruri de care nu ar trebui sa ne para de fapt rau si realizam ca sunt de fapt alte lucruri de care ar trebui sa ne para rau pentru care nu ne cerem scuze.
Parul cuiva arata rau intr-o zi sau altcineva a fost dat afara de la lucru pentru ca intarzia mereu? Ne exprimam parerea de rau, chiar daca este un lucru inutil, dar noi credem ca asa putem compatimi persoanele de langa noi.
Este mai degraba probabil sa obtinem ceea ce vrem de la cineva daca ne scuzam pentru ceva anume. Spunem ca ne pare rau de faptul ca ideile noastre sunt mai bune, si ca ale altora nu sunt, spunem ca ne pare rau ca suntem mai destepti decat altcineva, daca acel cineva chiar nu este.
Ne cerem scuze ca am intarziat undeva un sfert de ora mai tarziu decat trebuia, chiar daca ne-am trezit cu doua ore inainte sa sune alarma, pentru a pregati micul dejun, pentru a hrani copiii, pentru a-ti pregati pentru scoala, pentru ca am facut paturile, insa nimanui nu-i pasa oricum.